Transylvania Trust

Raportul de Activitate 2025 al Fundației Transilvania Trust

Ne dedicăm restaurării și revitalizării Castelului Bánffy din Bonțida din anul 2000, perioadă în care s-au finalizat numeroase procese de restaurare. În 2025, ne-am axat în principal pe programul nostru de formare profesională și pe restaurarea în curs a anumitor clădiri. Dintre proiectele majore de reabilitare demarate în 2024, lucrările care vizau salvarea remizei de trăsuri, au fost finalizate în 2025 și am pus-o în funcțiune ca atelier de formare începând din primăvară. Totodată, lucrările de restaurare la Clădirea Grajdului se apropie de final, iar acest spațiu va aștepta în curând vizitatorii. De asemenea, au reînceput lucrările și în Clădirea Miklós, după finalizarea renovărilor sălii de conferințe, birourilor și spațiilor de cazare; aceasta va funcționa în continuare ca una dintre locațiile permanente ale programului nostru de formare profesională.

Cursul nostru de Formare Profesională în Restaurarea Patrimoniului Construit, organizat de 24 de ani în fiecare vară, s-a desfășurat și în 2025, având ca obiectiv păstrarea, transmiterea și utilizarea cunoștințelor legate de meșteșugurile tradiționale de construcție. La cursul din 2025 au sosit participanți din numeroase țări, iar programul sa desfășurat sub forma a două tabere, fiind completat și de un curs digital, care a devenit disponibil din noiembrie.

A continuat și Programul de formare profesională pentru protecția și reabilitarea patrimoniului construit, pe care îl organizăm în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai. În această toamnă, a început cea de-a doua promoție cu 30 de studenți, iar o nouă promoție ar putea demara în toamna anului 2026.

Din 1996 se derulează Programul nostru de protecție a valorilor la Rimetea, în urma căruia satul a devenit una dintre bijuteriile Transilvaniei și o destinație de referință pentru turismul cultural.

Am organizat Ziua patrimoniului la castel în februarie. Elevii Căminului de Diasporă al Fundației „Kallós Zoltán” din Răscruci au avut oportunitatea de a cunoaște istoria castelului prin intermediul unor jocuri.

În primăvară, am organizat cursul de formare profesională Patrimoniul construit: cum poate deveni o experiență inedită 2.0, care s-a adresat celor interesați de temele ghidajului și interpretării, în două locații: Bonțida și Cluj-Napoca. Au participat 20 de studenți, care și-au putut extinde cunoștințele în timpul atelierelor despre branding personal pentru ghizi, metode de transfer de cunoștințe bazate pe experiență și gestionarea eventualelor conflicte, sub îndrumarea lui Ilka Zsigmond și a lui Dávid Sipos. Programul a inclus și un exercițiu pe teren, care a avut loc în Biserica Sfântul Mihail. Ulterior, programul a continuat la Casa Libertății Religioase, unde prezentarea teoretică și practică a lui Árpád Furu a încheiat sesiunea de formare.

În luna mai, în cadrul programului recurent Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy, cei interesați au avut ocazia să arunce o privire asupra lucrărilor de renovare și să cunoască istoria castelului în cadrul diferitelor activități culturale și distractive. Am comemorat-o pe contesa Katalin Bánffy, care a decedat în acest an, printr-un film-portret realizat de Judit Spitzer și o discuție despre viața ei.

Suntem, de asemenea, parte a proiectului CAST – Culture trAnSforming communiTies and economies (Cultura, ca forță transformatoare în comunități și economie), care a început anul acesta și adună 14 parteneri de proiect și locații pilot din Regiunea Dunării. Ne-am întâlnit cu partenerii la lansarea proiectului în Višnja Gora, Slovenia, în luna iunie.

Am organizat și tabăra noastră de vară pentru elevii de școală primară, intitulată Patrimoniul sub Lupă, al cărei scop a fost de a atrage atenția copiilor asupra importanței conservării patrimoniului nostru construit cu ajutorl unor jocuri. Ei au putut, de asemenea, să se familiarizeze cu diverse domenii științifice, să participe la activități de artizanat și să se încerce în tir cu arcul și scrimă inițiatică.

În august, a avut loc și vernisajul expoziției Roots and Routes realizată în cadrul proiectului CO-VISION. Tema acesteia a fost relația dintre om și natură, punând accentul pe rolul local al râului Someșul Mic prin instalații digitale bazate pe narative locale și create printr-un proces creativ comun. În legătură cu proiect, l-am invitat pe László Albert Barabási, a cărui prelegere cu sala plină, intitulată Modele ascunse: Limbajul vizual al rețelelor, organizată în cadrul celei de-a 16-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, a fost ascultată de peste 800 de persoane.

În septembrie, am organizat din nou Ziua Bánffy la Castelul Bánffy din Bonțida. Programul a așteptat publicul interesat cu tururi ghidate în maghiară și română, programe pentru copii și activități culturale. În centrul atenției a stat istoria castelului și a familiei, prezentând procesele de restaurare și o nouă expoziție permanentă intitulată Ultima contesă a Bonțidei: Katalin Bánffy.

Ne-am bucurat să participăm și la proiectul ERASMUS+ Heritage Leaders and Volunteers IV, al cărui al treilea și totodată ultim seminar a avut loc în octombrie la Paris și împrejurimi, în regiunea Île-de-France. REMPART și-a reunit partenerii europeni, dovedind astfel că patrimoniul este o cauză comună pentru toți, precum și un catalizator al cooperării și schimbului de experiență.

La începutul lunii noiembrie, a avut loc Atelierul EcoArt – dialog interdisciplinar, participativ, inovator 2.0, care a reușit să conecteze patrimoniul construit cu abordările artei contemporane. Proiectul CO-VISION menționat mai sus a oferit cadrul pentru acest atelier.

Am făcut parte și din programul internațional de cooperare derulat sub titlul KAMA-MÉTA-Network 2.0 – Jocuri de echipă comunitare și tradiționale, 2023-2025, la invitația Asociației de educație fizică și drumeții Zöld Meteor Kama. Obiectivul principal al proiectului este păstrarea, popularizarea și practicarea jocurilor (de echipă) comunitare populare. Programul a constat într-o serie de ateliere și evenimente sportive, axate pe colectarea, testarea în comun, publicarea și popularizarea jocurilor populare uitate sau marginalizate (precum méta și kama) și a sporturilor de echipă mai puțin cunoscute. Programul ERASMUS SPORT SMALL COLLABORATIVE PARTNERSHIP PROGRAM a oferit contextul pentru acest proiect.

Costurile anuale de funcționare ale Fundației au fost sprijinite de Bethlen Gábor Fund Management Zrt.