Atelier Bánffy, program multianual 2017-2018
Atelier Bánffy, program multianual 2017-2018 cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Programul cultural Atelier Bánffy organizat la Castelul Bánffy din Bonțida în Centrul Internațional de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, coordonat de Fundația Transilvania Trust, ca program multianual a oferit o serie de activități culturale care au pornit de la un atelier multidisciplinar (istoria artei, arheologie) dedicat tinerilor interesați de vestigiile artistice și istorice ale Castelului și care valorifică rezultatele acestor cercetări.
Atelierul Bánffy a constat în workshopuri, ateliere de creație artistică, expoziții și evenimente programate pe o durată de 21 luni. Programul multianual a implicat tinerii în activități de cercetare, relevare, transpunerea, creație artistică, respectiv a asigurat și valorificarea rezultatelor prin organizarea unor evenimente științifice, artistice și crearea unei realități virtuale ale Castelului de la Bonțida, accesibile publicului larg.
Ansamblul istoric al Castelului Bánffy de la Bonţida oferă un mediu prielnic pentru desfăşurarea activităţilor culturale, fiind unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri din Transilvania. Activităţile culturale realizate au fost completate de activităţi legate de managementul proiectului (activităţi de pregătire, organizare, evaluare, raportare, etc.)
Activităţile culturale au avut loc precum urmează:
- În perioada 14–20 august și 25 septembrie – 1 octombrie 2017 s-au organizat două module de cercetare în două ateliere: arheologie și istoria artei. 46 studenți au participat în ateliere, studenți de la specialitățile arheologie și istoria artei, dar și de la alte secții, cum ar fi arhitectura, istoria, restaurare, turism, etc. Cercetarea arheologică a fost condusă de dr. Csók Zsolt, arheolog la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, cea de istoria artei de dr. Weisz Attila, lector la Universitatea de Artă și Design din Cluj. Programul atelierelor a cuprins prelegeri despre contextul istoric, estetic și arheologic al castelului, activităţi de relevare şi cercetare, dar şi o excursie de studiu. Cercetările s-au derulat în clădirea principală a castelului Bánffy din Bonţida, jud. Cluj. Cu ocazia cercetărilor şi relevărilor paralele, descoperirile unui atelier au fost evaluate și verificate simultan în cadrul celuilalt atelier. În perioada 21 august – 24 septembrie s-au derulat cercetări arhivistice. Atelierele au oferit experiență în domeniul: cercetării de parament, documentării clădirii, relevării și documentării arheologice, relevării lapidariului, ghidajului turistic elaborat pe baza unei bibliografii de specialitate. Atelierele au fost foto-documentate de un fotograf profesionist, documentația fiind folosită în anul 2018 la realizarea unei expoziții legate de programul multianual
- În perioada de 19 august – 1 septembrie 2018 s-au organizat a doua serie a modulului de cercetare pentru arheologi și istorici de artă. Atelierele s-au derulat cu 26 de participanți, care în atelierul de istoria artei au făcut cercetări de parament la etajul castelului, dar și în pivniță. În atelierul de arheologie au avut oportunitatea de a învăța relevarea topografică, dar și relevarea vestigiilor arheologice descoperite pe parcursul săpăturii în apropierea fațadei romantice. Artefactele găsite în aceste ateliere au devenit exponate ale Lapidarului Castelului. Cu ocazia excursiei de studiu au vizitat Casa Libertății religioase la Cluj-Napoca, bisericile din Turda, biserica unitariană din Bădeni și Moldovenești.
- Rezultatele atelierelor interdisciplinare au fost prezentate la evenimentul Simpozion Bánffy organizat în data de 29 august 2018.
- Strâns legat de activitatea atelierelor de cercetare au fost organizate patru ateliere pentru micii cercetători, şcolari din judeţul Cluj. Atelierele au avut loc în zilele de 28 septembrie şi 24 octombrie 2017, respectiv 8 și 9 mai 2018. În total 100 de elevi au sosit de la Şcoala Reformată „Montessori” din Cluj-Napoca (secţia maghiară) şi de la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin (secţia română), respectiv Şcoala Gimnazială Teodor Murășan din Turda (secţia maghiară) şi de la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin (secţia română). Ei au învăţat în mod interactiv despre patrimoniul construit, castelul Bánffy, istoria si arhitectura locatiei, au vizitat atelierele de arheologie şi istoria artei, descoperind comorile explorate în cadrul atelierelor de cercetare.
- Atelierul de traducere a avut loc în perioada 11-16 septembrie 2017 la Castelul Bánffy sub supravegherea mentorilor Georgeta Hajdú, Gyula David şi Marius Tabacu, cu participarea a 5 traducătoare. Programul atelierului alături de realizarea traducerilor a inclus şi prelegeri legate de opera lui Miklós Bánffy, dezbateri, discuţii ale traducerilor realizate. În total au fost traduse 12 nuvele în limba română, fapt ce se datorează atât profesionalismului traducătoarelor, cât şi interesului lor faţă de aceste nuvele, fiind dornice de a continua implicarea lor în asemenea proiecte.
- Realizarea unei realităţi virtuale şi aplicaţiei de telefonie mobilă legată de digitizarea patrimoniului construit. Activitatea a realizat relevarea arhitecturală a unor spaţii interioare din clădirea principal a castelului, transpunerea acestora în 3D şi modelarea lor în funcţie de etapele arhitecturale cunoscute de literatura de specialitate. Aplicaţia este accesibilă publicului larg.
- In data de 24 septembrie 2017 în cadrul evenimentului Castellarte. Ziua Bánffy a avut loc producţia de teatru His(s)tory, regizată de Paul Sarvadi cu participarea studenţilor de la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Evenimentul situat între o piesă clasică și un performance a interpretat personalitatea complexă a lui Miklós Bánffy, acompaniată de muzică live și o instalație specială de lumini. Spectacolul interactiv s-a concentrat asupra momentelor principale ale vieții sale, fiind un spectacol despre politică, dragoste, muzică de operă, incendierea cărților, comuniști și naziști.
- În data de 15 septembrie 2018 s-a desfășurat Bánffy Music Day, un eveniment dedicat activității de compozitor al ultimului locuitor al Castelului, contele Miklós Bánffy. Alături de 10 miniconcerte găzduite în spațiile deja restaurate ale castelului (grajd, camera din turn, sala de conferințe și capela), de prezentarea de carte, degustare de vin și tururi ghidate, concertul de pe scena mare a adus experiența muzicală a valsului Pas Banale compus de Miklós Bánffy, interpretat la pian de Alexandra Făgărăsan, apoi în varianta orchestrată de compozitorul contemporan Daniel Patrick Cohen și interpretată de orchestra Notes&Ties, urmat de reinterpretarea contemporană a aceluiași compozitor. Programul gândit și elaborat de orchestra Notes&Ties a reprezentat valsul în contextul altor creații muzicale din Belle Epoque.