Transylvania Trust

Poteca de povești a Castelului Bánffy

În perioada 26-30 iunie 2023, Fundația Transilvania Trust organizează tabăra interculturală pentru copii intitulată Poteca de povești a Castelului Bánffy, având ca tematică patrimoniul construit și natural, respectiv reinterpretarea colectivă a poveștilor legate de acestea. Programul destinat copiilor cu vârstele cuprinse între 7 și 12 ani se va focusa asupra poveștilor Castelului Bánffy printr-o varietate de ateliere creative. Pe lângă acestea, copiii vor avea zilnic posibilitatea de a se destinde, de a socializa și de a lega prietenii, de a juca jocuri de societate și de a explora patrimoniul din jurul lor în curtea și parcul castelului.

În desfășurarea activităților, Fundația Transilvania Trust, activă în domeniul protecției monumentelor istorice, va colabora cu echipa NECC (Nature Education Community Center) care va conduce activitățile de educație în natură, cu conducătorii atelierelor de muzică, Johanna Bertóti și de storytelling, Cristina Labo, cu firma de animație Beanbag Animation Studio, cu formația Virtus Transsylvanica, expertă în echitație și tir cu arcul, și cu Fundația Zoltán Kallós din Răscruci.

Tabăra se va desfășura în clădirile Castelului Bánffy din Bonțida și în parcul istoric al acestuia, unde copiii se vor familiariza cu mediul înconjurător prin diverse jocuri și activități interactive. Vineri, în ultima după-amiază a taberei, va avea loc ziua porților deschise pentru părinți și alți vizitatori interesați, în cadrul căreia copiii vor prezenta, sub forma unei vizite ghidate, poteca de povești creată în timpul taberei.

Transportul copiilor cu autobuzul de la Cluj-Napoca va fi asigurat de către organizatori!

În cadrul programului copii vor beneficia de următoarele mese: gustarea dinainte de prânz, prânz cald și gustarea de după-amiază. Participanții sunt rugați să aducă:

  • sticluță de apă, șapcă sau pălărie de soare, cremă de protecție solară și repelent împotriva căpușelor,
  • îmbrăcăminte adecvată, pe vreme ploioasă cizme de cauciuc.

Activitățile se vor desfășura de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00.

Înscrierile se fac online.

Notă: locurile disponibile sunt limitate.

Taxa de participare este 500 lei/participant (sumă care reprezintă contribuția participanților la cheltuielile de masă și de transport la castel).

Termenul de înscriere este 7 iunie 2023.

Pentru detalii suplimentare despre activitățile noastre, vă rugăm scrieți-ne pe adresa: office@transylvaniatrust.ro.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.”