Conacul este datat, conform Listei Monumentelor Istorice, între secolele XVIII-XIX, ceea ce este confirmat și de caracteristicile
clădirii. Clădirea nu apare în literatura de specialitate, astfel istoria evoluției sale este necunoscută, însă avem câteva
cunoștințe legate de familia care a locuit aici. În secolul al XVII-lea conacul (sau clădirea care l-a precedat) făcea parte din domeniul familiei Bethlen, fiind atestat astfel în 1700. Prezența în Transilvania a familiei de origine franceză Dujardin este legată de descendenții colonelului imperial János Ferenc Dujardin. Fiul acestuia, Ferenc (II) Dujardin, de asemenea colonel imperial, a fost și cel de-al doilea soț al lui Erzsébet Vay, căsătoria lor având loc cândva în anii 1700. Datorită faptului că primul soț al lui Erzsébet a fost Mihály Bethlen, fiul lui Miklós Bethlen, cu care Erzsébet a avut un fiu și două fiice, Miklós și-a lăsat în moștenire domeniul din Coasta uneia dintre fiice, lui Ilona Bethlen. La încurajarea mamei sale, Ilona s-a căsătorit cu fratele ei vitreg, Ferenc (III), fiul omonim al lui Ferenc II. Deși căsătoria lor s-a încheiat în divorț în jurul anului 1715, stilul său de viață a dus la îndatorarea sa, existând chiar și acuzații de violență în familie. Membrul cel mai notoriu al familiei a fost a fost fiul lor, József Dujardin, proprietarul din Coasta. Cazul este relatat de mulți scriitori ai perioadei, iar procesul confirmă faptul că însăși soția sa a depus plângere împotriva lui în 1765 (pentru comportament violent împotriva sa și, printre altele, împotriva iobagilor săi din Coasta). Iosif a fost arestat, iar în cursul anchetei astfel inițiate numărul acțiunilor sale pline de cruzime a crescut imens (cu acuzații de viol, tortură etc.). În cele din urmă, la îndemnul familiei sale, și-a încheiat viața prin luarea unei otrave în 1771, în timpul captivității sale. Cazul a pus numele familiei într-o lumină nefavorabilă, iar pe de altă parte, a continuat să fie pomenit pentru decenii, mai ales că familia Dujardin a fost deja înrudită cu mai multe familii nobile din Transilvania. Pe lângă toate acestea, despre József s-a spus că și-a gestionat bine moșia din Coasta, reformele impuse de către el ducând chiar la înflorirea sa. Domeniul a fost moștenit de fiul
său, István Dujardin, care nu s-a căsătorit, așa că odată cu moartea sa din 1782, acesta a trecut la sora sa, Borbála Dujardin, soția contelui István Mikes, care a murit în 1811. Astfel, în anii 1830, moșia se afla în proprietatea familiei Mikes. În ceea ce privește conacul, testamentul din 1748 al lui Ilona Bethlen, soția lui Ferenc Dujardin arată că în sat erau două conace Dujardin, conacul mai vechi a fost moștenit de fiul ei József, în timp ce cel mai mic, pe care l-a construit chiar ea la capătul satului, a fost moștenit de una dintre fetele sale. Deoarece în document conacul este menționat drept cel vechi, este
posibil ca acesta să fi fost construit la începutul secolului al XVIII-lea sau chiar dinainte de această dată și ulterior transformat în secolul al XVIII-lea. Clădirea a fost folosită recent ca școală, însă în prezent, deoarece nu are funcțiune și nu se întreține, este în stare de ruină. Conacul se află pe o parcelă din mijlocul satului, pe un nivel ridicat față de drumul din fața ei. Clădirea se află în spatele parcelei, având un plan rectangular, cu un portic adosat fațadei principale, dinspre drum. Forma sa originală a fost parțial modificată printr-o construcție parazitară în spatele clădirii, respectiv prin transformări de goluri de ferestre în uși pe fațadele laterale și prin închiderea porticului de pe fațada principală, dar în mare parte își păstrează elementele originale. Decorația
interioară și mobilierul au dispărut.
Fațada principală este marcată de porticul din axul central al clădirii, care se accesează pe trepte din piatră, acoperișul deasupra sa fiind susținut de două coloane ionice. Ulterior, acest portic a fost închis cu o structură realizată din lemn, însă se mai păstrează pardoseala sa din plăci mari de piatră. Pe cele două laturi ale porticului se află câte trei goluri de ferestre, cu tâmplărie datând probabil de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu două rânduri de cercevele, despărțite de traversă, având obloane și o decorație sub formă de pilastru. Tâmplăriile sunt puternic degradate, cu elemente lipsă. Fațada dispune de soclu
din piatră acoperit cu un strat de tencuială, respectiv cornișă profilată, realizată tot din tencuială, materialul de construcție al conacului fiind cărămidă și piatră (mixtă). Acoperișul în patru ape este din tablă. Fațadele laterale dispun de câte o ușă (original gol de fereastră) și câte două ferestre către spate. În interior, cu încăperi acoperite cu tavane, se mai văd tâmplării de
la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar unele dintre goluri au fost închise.