Patrimoniul sub lupă – tabără de vară tematică la Castelul Bánffy din Bonțida
Fundația Transilvania Trust organizează din nou o tabără de vară la Castelul Bánffy din Bonțida, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2026. De această dată, îi așteptăm cu drag în special pe elevii de gimnaziu, cu vârste între 9 și 16 ani. Programele sunt construite în jurul temei patrimoniului construit și includ ateliere creative, activități bazate pe abordarea STEAM, jocuri de team-building, programe de cercetași și activități meșteșugărești. În plus, participanții vor avea ocazia să se relaxeze în castel și în curtea acestuia, să socializeze, să ia parte la activități de grup, să joace jocuri de societate și să descopere mediul de patrimoniu care îi înconjoară.
În organizarea activităților, Fundația Transilvania Trust – activă în domeniul protecției patrimoniului – colaborează cu specializarea Cinematografie, Fotografie, Media din cadrul Facultății de Științe și Arte Cluj-Napoca a Universității Sapientia, care va susține un workshop artistic de două zile, introducând participanții în lumea cinematografiei și fotografiei. Centrul Educațional Spektrum va susține activități bazate pe abordarea STEAM, în cadrul atelierului de caricatură coordonat de Elemér Könczey, participanții vor descoperi într-un mod ludic lumea graficii, iar la atelierul de legătorie de carte vor lucra alături de Linda Zsazsa Szabó. De asemenea, vor fi alături de noi echipa Kubuk cu activități de team-building și jocuri de societate, precum și membrii echipei de cercetași Jósika Miklós 122 din Turda, cu activități comunitare.
Locația taberei este Castelul Bánffy din Bonțida.
Transportul copiilor cu autocarul din Cluj-Napoca va fi asigurat de organizatori!
În cadrul programului, participanții vor primi gustare de dimineață, prânz cald și gustare de după-amiază. Fiecare participant este rugat să aducă:
- sticlă de apă, șapcă/pălărie de soare, cremă de protecție solară și repelent împotriva căpușelor,
- îmbrăcăminte comodă, adecvată vremii.
Activitățile se vor desfășura de luni până vineri, între orele 9:00–17:45/18:00.
Înscrierea se face prin completarea formularului online.
Atenție! Numărul locurilor disponibile este limitat.
Taxa de participare este de 600 lei/participant (suma reprezintă o contribuție la acoperirea costurilor de transport și masă).
Termen limită pentru înscriere: 15 mai 2026.
Pentru mai multe detalii legate de tabără și activitățile noastre, vă rugăm să scrieți la adresa office@transylvaniatrust.ro.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
