Cod Lista Monumentelor Istorice: CJ-II-m-B-07686

Castelul se află în fostul sat Jucu de Jos, care în 1968 a fost unificat cu Jucu de Sus, preluând numele acestuia. De fapt un sat cu numele Zuku sau Suk este atestat deja în 1312 și 1314, însă, datorită lipsei surselor istorice, trecutul domeniului este necunoscut. Abia din secolul al XVII-lea avem date conform cărora ajunge în posesia familiei Barcsay, iar apoi, prin căsătoria dintre Mihai Barcsay cu Ecaterina Bánffy, este moștenit pe linie feminină de familia Bánffy. În 1794 se menționează un conac, ca proprietate comună a contelui Gheorghe Bánffy și a baronului Farkas Bánffy, aflat la sfârșitul secolului în stare proastă. Conacul cu plan în L – similar planului actual – apare pe cele trei ridicări topografice militare ale Transilvaniei (prima datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), cu diferența că pe ultima dintre acestea, din jurul anului 1890, edificiul este marcat drept castel. Pe baza acestui detaliu, precum și a stilului eclectic al clădirii, se presupune că actualul castel este rezultatul modificării vechiului conac în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pe la sfârșitul secolului, proprietarul castelului a fost cavalerul Ferenc Bakó, care în 1902 a pus domeniul la vânzare. Castelul este menționat ca având 17 încăperi, câte un coridor vitrat la parter și etaj, 2 case de scară, 3 balcoane și 4 încăperi la subsol. A fost cumpărat de văduva baronului György Bánffy pentru fii săi din prima căsătorie, Domokos Teleki și Géza Teleki jr., cel din urmă deținându-l până în anul 1934, când a fost cumpărat de baronul Pál Kemény. După naționalizare, până la retrocedarea sa din 2002, castelul a fost folosit ca școală primară. Azi este proprietate privată, lipsit de funcțiune. Poate fi accesat dinspre terenul de joacă, însă intrarea în curte și în clădire nu este recomandată.

Curiozitate:

1.  Contele Géza Teleki jr. (1881-1937), supranumit „contele pictorilor”, a fost proprietarul castelului între 1906-1934, fratele său, contele Domokos Teleki moștenind castelul din Gornești. Géza a ales cariera de artist (studiind la Budapesta și Paris), fiind totodată și patron al artei, ceea ce uneori presupunea sacrificii financiare imense. S-a stabilit la Jucu în 1904, iar după căsătoria sa din 1911 cu contesa Margit Béldi (1891-1974), castelul a prins viață, fiind vizitat adesea atât de moșierii din regiune, cât și de artiști. Printre musafiri s-au numărat și Ferenc Megyessy, unul dintre cei mai importanți sculptori ai Ungariei din secolul XX, sau renumitul pictor József Rippl-Rónai. În fiecare an, la sfârșit de septembrie, la Jucu se organizau curse de cai (trei duminici consecutive), contele construind inclusiv o pistă de curse în apropierea castelului, după care timp de trei luni se țineau vânători zilnice cu câini. Dacă se vâna vulpe, participanții la vânătoare se îmbrăcau în frac de culoare roșie, iar dacă se vâna iepure, purtau verde. Unii dintre participanți erau cazați în vila Hubertus, pe atunci întreținută de Societatea de Vânătoare cu câini din Transilvania (înființată în 1891), însă membrii familiei și prietenii apropiați ai contelui rămâneau la castel. Ultima vânătoare cu câini a fost organizată în 1913, iar ultima cursă de cai la începutul anilor 1940.

Biblioteca Națională Széchényi – Colecția de Afișe și Tipărituri de Mici Dimensiuni