Cod Lista Monumentelor Istorice: CJ-II-a-A-07704

În evul mediu satul Mănăstirea (atestat documentar prima oară în 1308) se afla fie în proprietatea unor oficiali regali sau nobili (inclusiv a familiei Bánffy), fie era domeniu regal, aparținând de moșia cetății de la Unguraș (aflată în apropiere). În 1602, prin căsătoria lui Balthazar Kornis de Göncruszka cu fiica proprietarului anterior, căpitanul cetății Chioarului, Cristofor Keresztúri, satul a intrat în posesia familiei Kornis, care și-a stabilit reședința aici.

Începuturile castelului se datorează lui Cristofor Keresztúri: în a doua jumătate a secolului al XVI-lea acesta a construit (deasupra intrării odinioară se vedeau inițialele C. K. și data 1593) un corp mai mic, de plan patrulater, așa-numitul castel vechi, care a constituit nucleul castelului renascentist târziu realizat în secolul al XVII-lea. Reședința a fost modificată și extinsă de către baronul Gaspar și contele Sigismund Kornis, guvernatorul de mai târziu al Transilvaniei. Încăperile reprezentative se aflau la etajele superioare (unele acoperite cu tavan casetat), unde se ajungea pe o scară renascentistă realizată în 1673 de tâmplarul Albert Molnár, iar fațadele prezentau ancadramente variate geminate sau decorate cu vrejuri în relief plat.

Incinta ce înconjoară reședința, dotată cu trei turnuri poligonale de colț, un bastion pentagonal, respectiv un turn de poartă masiv trebuia să fie terminată deja în anii 1680, însă după răscoala anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi II aceasta necesita reparații, fapt atestat de inscripția CO[mes] SI[gismund] KO[rnis] GUB[erantor] și anul 1720 de pe turnul de poartă. La cumpăna secolelor XIX și XX au avut loc unele lucrări de reparații (în 1886 turnul de poartă – contele Viktor Kornis; în 1906 așa-numitul Bastion Verde – contele Károly Kornis).

După naționalizare, castelul a fost preluat de Ministerul Agriculturii prin Ocolul Agricol Ciceu, fiind transformat în siloz și școală. Biblioteca cu peste 9000 de volume rare a fost parțial prădată și parțial arsă în curtea ansamblului. Din uriașa colecție de arme, etnologie și istorie naturală (animale împăiate, insectare, ierbare și colecții de minerale) strânsă de ultimul conte Kornis care a locuit la Mănăstirea (un erudit și pasionat de știință și istorie), s-au „aprovizionat” localnicii: aceștia și-au însușit animalele împăiate sau piesele de ceramică, țesăturile și mobilierul. Și clădirea propriu-zisă a fost prădată, fiind demontate tâmplării, ancadramente sau piese figurative în relief plasate pe fațade.

În jurul anului 1975, Direcția Monumentelor Istorice a început un proiect de restaurare a castelului, care a debutat cu turnul porții, aflat în cea mai proastă stare de conservare la acea vreme. Lucrarea a presupus o serie de consolidări și reparații la nivelul ancadramentelor, cornișei și acoperișului. Însă, odată cu dezintegrarea DMI în anul 1977, asemenea altor șantiere de restaurare începute, și cel de la Mănăstirea a fost întrerupt, astfel încât nu s-au mai continuat reparațiile și la celelalte corpuri ale castelului. Acestea s-au ruinat treptat în următoarele decenii.

Biserica ce aparținea de castel a fost preluată de cultul ortodox.

Castelul a fost retrocedat familiei Kornis în anul 2006, însă astăzi se află într-o stare de ruină avansată. În 2018 familia Kornis a înființat Asociația Kornis Kastély Egyesület în parteneriat cu Fundația Kallós Zoltán din Răscruci, Funația Téka și Liceul Teoretic „Kemény Zsigmond” din Gherla cu misiunea de a restaura și a folosi castelul în scopuri comunitare. Castelul poate fi vizitat, dar nu se recomandă intrarea în spațiile interioare.

Curiozități:

1. Castelul era cunoscut pentru două icoane sculptate în relief, una aflându-se pe fațada interioară a turnului de poartă, cealaltă deasupra intrării în castelul vechi. Cele două reprezentări sunt legate de două icoane pictate pe lemn, una păstrată în iconostasul bisericii de la Mănăstirea Nicula, cealaltă constituind imaginea centrală a altarului principal din fosta biserică iezuită din Cluj. Sursele istorice ne spun că original icoana a fost pictată în 1681 de un anume Luca din Iclod, fiind donată bisericii din Nicula. Interesul contelui Sigismund Kornis pentru icoană a fost stârnit de vestea producerii unei minuni, adică lăcrimarea icoanei, astfel că în 1699 acesta a dus icoana în capela sa din Mănăstirea, însă mai târziu a fost nevoit să o returneze la Nicula. A urmat o investigație a bisericii catolice, în urma căreia s-a aprobat cultul public al imaginii, dar s-a decis totodată ca icoana să fie dusă la Cluj, unde în 1724 a fost mutată în recent construita biserică a mănăstirii iezuiților. Cultul acestei icoane s-a răspândit în întreaga țară, modelul imaginii fiind transpus în lemn, sticlă și piatră, dar a rezultat inclusiv într-o dispută ce nu s-a concluzionat nici până azi: care este icoana originală – cea de la Nicula sau cea din fosta biserică iezuită?

2. Până nu demult turnul de poartă era păzit de doi inorogi sculptați din piatră, o trimitere la numele familiei proprietare: Kornis (unicornis), precum și la blazonul familiei, care înfățișează un inorog. Blazonul familiei se mai poate observa pe ancadramentul turnului de poartă, însă inorogii au dispărut. Într-o noapte din anul 2016, în cadrul unei tentative de furt, una dintre statui a fost smulsă de pe postamentul său și a ajuns în șanțul castelului. Datorită acestui incident proprietarul actual al castelului a mutat statuile într-o locație mai sigură.

Muzeul Național al Ungariei, Baza de Date și Arhiva Digitală de Fotografii