Ansamblul castelului Teleki din Luna de Jos

Cod Lista Monumentelor Istorice: CJ-II-a-B-07692

În prezent, ansamblul castelului Teleki din Luna de Jos include, pe lângă parcul amenajat în secolul al XIX-lea, turnul de vânătoare înalt de circa 35 m – în stil neogotic, dar cu nivelurile inferioare mai vechi, despre care se crede că ar fi ceea ce a rămas din vechiul castel renascentist –, respectiv așa-numitul castel, mai degrabă un conac cu plan patrulater ușor alungit, completat cu un portic în fața intrării și cu alte volume mai mici adosate corpului clădirii. Deși în general este descris ca fiind în stil neoclasic, ancadramentele ferestrelor de pe fațada principală au caracteristici ce aparțin încă stilului baroc – „urechi” și sprâncene de cornișă„în acoladă” (ce amintesc de cele de la castelul Haller din Coplean), respectiv în zona porticului găsim câteva ancadramente de ferestre renascentiste (adăugate probabil ulterior). Cele câteva fotografii de epocă care ne-au rămas (una cel târziu din 1866) ne mai arată, lângă turnul de vânătoare, o clădire mai mare, cu plan în formă de U și cu ferestre mari care ritmează fațadele. Clădirea, datând probabil din perioada barocă și poate modificată ulterior, a dispărut fără urme.

Atestat documentar încă din secolul al XIV-lea (Lona – 1315), numele maghiar al satului Luna de Jos (Kendi-Lona – 1720) face trimiteri la prima familie nobiliară importantă ce a deținut acest domeniu: Kendi. Familia descrisă ca având o soartă tragică a pierdut moșia în 1610, după care aceasta a intrat în posesia familiei Haller. Conform unor relatări, în 1688 Ioan Haller, în numele fiului său, aflat într-o situație delicată (condamnat la moarte), a apelat la ajutorul contelui Mihai Teleki, cu care a încheiat un contract secret, astfel încât contele a intrat în posesia moșiei de la Luna, aceasta rămânând în proprietatea familiei până la 1935.

Deși trebuia să existe aici o reședință și înainte, conform tradiției construirea castelului a fost începută de contele Mihai Teleki și terminată de fiul său, Paul: ferestrele renascentiste amintite provin din această perioadă, dintre care una poartă anul 1698 și inițialele TMVI (posibil Mihai Teleki și soția sa, Iudita Wéer). Deoarece Paul Teleki a sprijinit răscoala anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi II, se spune că trupele imperiale ar fi distrus castelul renascentist –în anii 1727-28 fiind consemnate o serie de lucrări de reparații și construcții.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când proprietari sunt fiul și nepotul lui Paul, ambii cu numele de Adam, sunt menționați mai mulți zidari și pietrari lucrând la Luna –se ridică edificiul baroc (ilustrat de fotografiile de epocă). Din surse aflăm că în anii 1758-60 se angajează un pictor pentru a realiza o serie de portrete ale împăraților romani, dar și scene biblice. La sfârșitul secolului moșia este împărțită între membrii familiei, dintre care contele Emeric Teleki îl angajează pe Joseph Leder pentru a efectua niște lucrări de reparații, dar și lărgirea unor clădiri de locuit. Lucrările continuă până în 1811, când proprietară este văduva lui Emeric, Maria Krausz (posibil ca acum să fi fost ridicat corpul neoclasicist, sau la scurt timp după aceasta, sursele menționând lucrări și în anii 1820 și ’30).

La mijlocul secolului al XIX-lea, Miksa Teleki a unit proprietatea sa cu cea vecină a lui László Teleki, formând astfel ansamblul prezentat la sfârșitul secolului (în total de 930 ha), moștenit de contele László Gyula Teleki. Din 1935 castelul a fost vândut de mai multe ori, până la naționalizare, când a devenit sediu CAP. Din anul 1974 aici funcționează un Centru de îngrijire și asistență, un centru de tip rezidenţial pentru persoane adulte şi vârstnice cu dizabilităţi fizice, mentale şi sociale, administrat de Consiliul Județean. Utilizarea actuală a clădirii nu permite vizitarea. Turnul de vânătoare este în proprietatea Consiliului Local, se află în stare de degradare avansată. Poate fi vizitat doar din exterior.

Curiozități:

  1. În 1866, ziarul VasárnapiUjság (nr. 25 din 24 iunie) a publicat un articol dedicat unui frasin din parcul castelului Teleki vechi de sute de ani. Memoria locală lega frasinul de familia Kendi și de un eveniment tragic din istoria sa: unul dintre membrii familiei a fost arestat aici – cu toate că nu se mai știa care dintre ei. Doi dintre aceștia, Francisc (voievod al Transilvaniei) și fratele său, Anton au fost executați la Alba Iulia în 1558 – perioada reginei Isabella; fiul și nepotul lui Francisc, Gabriel și Alexandru au fost executați prin decapitare la Cluj în 1594 de principele Sigismund Báthori; în aceeași perioadă Francisc a fost executat la castelul din Gilău; iar în anul 1610 cancelarul Ștefan Kendi a fost arestat, fiind nevoit în cele din urmă să aleagă calea exilului, datorită unui complot nereușit împotriva principelui Gabriel Báthori. Frasinul, care în anii 1860 a început să se usuce, marca limita dintre proprietățile conților Miksa și László. După ce Miksa a unit cele două proprietăți, a ridicat o glorietă deasupra copacului, pe care a pus o placă comemorativă cu textul următor (în traducere liberă): Șase secole au trecut peste mine, am devenit victima anului 1863. Ridicat în memoria familiei Kendi, realizat de István Csipszer în 1866.

  2. Contele Miksa Teleki (1813-1872) a avut două surori mai mari: Blanka (1806-1862) și Emma (1809-1893), cea din urmă căsătorită (1840) cu scriitorul August de Gerando, originar din Lyon. Blanka, care la o vârstă fragedă a dat dovadă de talent la pictură și sculptură (fiind recunoscută ca o artistă talentată), a fost puternic influențată de mătușa sa, Teréz Brunszvik – fondatoarea primelor grădinițe din Ungaria în anii 1820 –, devenind o pionieră în promovarea educației femeilor. A publicat mai multe articole (1845, 1846) cu privire la educație, dar nu numai: dorea emanciparea femeilor, considera că și acestea ar trebui să aibă dreptul la vot, respectiv dreptul de a studia în universități. În 1846 a fondat o școală pentru fete la Pesta, care din păcate a funcționat doar doi ani. Datorită participării sale la Revoluția din 1848-49, a fost condamnată la închisoare (Kufstein), de unde a fost eliberată în 1857. După acestea a plecat la Paris, la sora sa, unde a murit în 1862. O altă figură importantă pentru educației femeilor a fost fiica Emmei, Antonina de Gerando (1845-1914). După ce în anii 1870 familia s-a întors din Franța, a fost mai întâi educatoare la Budapesta, ținând și ore particulare, iar în 1880 s-a mutat la Cluj, pentru a deveni prima directoare a nou-înființatei școli superioare de fete (prima școală de acest gen la Cluj, creată după modelul celei din Budapesta, care funcționa în clădirea actuală a Facultății de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Universității Babeș-Bolyai). A condus școala timp de 32 de ani, a scris manuale și lucrări pedagogice, respectiv a redactat revista pedagogică Nemzeti Nőnevelés.

Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta