Transylvania Trust

Zilele Patrimoniului pentru Copii la Castelul Bánffy din Bonțida

În luna aprilie a acestui an, Castelul Bánffy din Bonțida a fost vizitat de aproape 200 de copii pentru activități dedicate patrimoniului. În cadrul Săptămânii Verzi, care în școlile din județul Cluj a avut loc în perioada 22-26 aprilie, am organizat trei Zile ale Patrimoniului pentru elevii din ciclul primar al Școlii Gimnaziale Gheorghieni și Liceului Teoretic Kemény Zsigmond din Gherla.
Scopul programului organizat începând din 2008 este de a familiariza cea mai tânără generație cu patrimoniul construit, de a îndruma copiii spre aprecierea acestui patrimoniu, și de a le oferi o modalitate jucăușă de a învăța despre istoria castelului și despre modul de viață al foștilor săi locuitori.
Programul din data de 24 aprilie 2024, finanțat de Comitetul Hungarikum, Ministerul Agriculturii al Ungariei, a cuprins o vizită ghidată urmată de o vânătoare de comori, în cadrul căreia copiii au însușit concepte arhitecturale în timp ce au avut ocazia de a explora clădirile castelului. În cadrul atelierului de cultura saloanelor au învățat despre obiceiurile și regulile consumului de ceai, în timp ce au degustat specialități de ceai și prăjituri, iar ziua s-a terminat cu un atelier de dansuri renascentiste. În celelalte două zile ale săptămânii, adică 22 și 25 aprilie 2024, programul, pe lângă vizita ghidată urmată de vânătoarea de comori și atelierul de dans renascentist, a inclus și un atelier de film, în cadrul căruia tinerii au realizat propriile lor scurtmetraje despre viața cotidiană a unei familii aristocratice, fiind inspirați de expoziția noastră digitală Experience Room.

Cofinanțator: