Locuri de vizitat
1. Șirul de Sus
Rimetea a trecut printr-o importantă reconstrucție după daunele incendiului din 1870. Clădirile văruite în alb, ornamentate în stil clasicist, care reflectă bunăstarea și stilul burghez al secolului trecut, reprezintă cel mai complet ansamblu de arhitectură vernaculară din regiune, existent și astăzi. Casele cele mai înstărite sunt amplasate pe Șirul de Sus al Pieței, aici locuiau în secolul al XIX-lea negustorii de fier și proprietarii de forjă. Aspectul acestor case din piatră este asigurat de proporțiile și ornamentele fațadelor, de feroneriile frumos lucrate, de acoperișul cu frontoane teșite, de ușile pivnițelor care făceau posibil accesul dinspre stradă, folosite pentru a ușura descărcarea și încărcarea mărfurilor.

2. Șirul de Jos
Cele mai multe case ale Șirului de Jos, asemănătoare cu Șirul de Sus, au fost construite și ele după marele incendiu. Aici locuiau cei mai renumiți maiștri-fierari care se ocupau de producerea mărfurilor. Deși aceste case sunt de dimensiuni mai mici față de cele ale negustorilor, feroneriile clădirilor, clanțele, zăvoarele, gratiile, butoanele din fier forjat sunt mai decorate.

3. Muzeul Etnografic
Clădirea etajată cu planul în formă de U a fost construită în 1889 ca și sediu administrativ al raionului. Azi adăpostește Primăria comunală și Muzeul Etnografic. Muzeul, fondat în 1952 de Pál Györgybíró, prezintă trecutul mineritului și al metalurgiei, obiecte ale meșteșugurilor tradiționale, mobilier pictat și portul popular al Rimetei.

4. Biserica unitariană
Biserica a fost construită în centrul pieței dreptunghiulare, fiind înconjurată de un zid înalt de piatră. Turnul bisericii, cea mai veche parte a ansamblului, datează din anul 1670, ulterior fiind înălțat și întregit prin actuala navă, construită în 1780 și 1804 în stil baroc pe situl fostei biserici medievale. Renovarea din anul 1700 este atestată de o placă comemorativă, așezată pe zidul bisericii.

5. Școala
În mijlocul Pieței Centrale, în nordul bisericii se află școala, fondată în 1595, care a fost reconstruită în 1881 și lărgită în 1945. Instituția, având o importanță regională, a fost înființată în urma convertirii confesionale a populației locale la religia unitariană. Sistemul de burse asigurat de locuitorii Rimetei permitea și școlarizarea tinerilor veniți din Secuime. Astfel, aici își continua studiile viitorul episcop și etnograf, János Kriza din Aita Mare (jud. Covasna), ultimul polihistor al Transilvaniei, savantul Sámuel Brassai precum și scriitorul și politicianul român, Gheorghe Barițiu. Renumitul profesor al școlii, Pál Sebes, deputat parlamentar, accentua în scrierile sale modernizarea metodelor de predare-învățare. Fosta locuință a cantorului, construită în secolul al XIX-lea, este situată vizavi de clădirea școlii, spre Șirul de Sus al Pieței Centrale.

6. Stația de pompieri
Consecințele tragice ale marelui incendiu din 1870 au condus în 1882 la formarea asociației pompierilor voluntari. Stația de pompieri este amenajată într-un șopron anexat zidului bisericii. Și astăzi pot fi văzute aici extinctoarele cumpărate prin strângerea de fonduri, organizată de Jókai Mór la Budapesta. Această donație este atestată de inscripția „Ajutor pentru Rimetea” (Segítség Torockónak). Echipamentul, de o valoare istorică industrială, funcționează și azi. În ultimele decenii a fost folosit la stingerea unor incendii mai mici. Putem vedea aici și vechi cange, furtunuri și căști.

7. Vaiorul Mare
Datorită caracterului carstic al Munților Trascău, localitatea și împrejurimile sale este foarte bogată în izvoare de apă abundente, care sunt conduse și acumulate în bazine numite „vaior”. Unele sunt plasate în piețe, străzi, altele în curțile și grădinile caselor. Vaiorul Mare din mijlocul Pieței Centrale este folosit la adăpatul animalelor, la spălarea rufelor și curățarea covoarelor. Denumirea „vaior” a jgheabului provine din maghiarizarea termenului german Weiher, care înseamnă „lac”. Apa era folosită și la stingerea incendiilor, dar nu în ultimul rând, localnicii o folosesc și pentru băut. În secolul al XIX-lea aici se afla un bazin căptușit cu lemne. Precursorul bazinului actual a fost turnat din beton armat deja în anul 1913.

8. Case eclectice cu caracter urban
Casele eclectice ale Pieței modelează în mod clar urbanizarea localității, proces care s-a accelerat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Rimetea primea atunci rangul de centru raional și statutul de oraș. A urmat construirea primelor case etajate, iar în localitate funcționa printre altele o poștă, o bancă, un han și o farmacie veterinară. Exista iluminat stradal. Apele pluviale erau colectate și canalizate sub pavajul străzilor. Din păcate, urbanizarea accelerată a localității a fost oprită de închiderea minelor, numărul localnicilor scăzând în ultimul secol de la 2000 la 600.

9. Biserica ortodoxă
Situată în fața primăriei, pe latura sud-estică a pieței dreptunghiulare, biserica ortodoxă a fost construită în anul 1933, fiind renovată în primul deceniu al secolului XXI. În apropierea bisericii, într-un mic cimitir militar, au fost înmormântați soldații ruși, căzuți în cel de-al doilea război mondial.

10. Ulița
Ulița pavată cu pietre pornește dintre casele cu nr. 288 și 289 ale Șirului de Sus, se ridică printre grajduri și zidurile de piatră, ca să se termine în strada Nouă, reprezentând un element de atmosferă specifică în structura satului.

11. Casa Zsakó-Ekárt (nr. 19)
Clădirea nr. 19 din partea sudică a Pieței Centrale este în strânsă relație cu figura reprezentativă a istoriei localității din secolul al XIX-lea, István Zsakó, care era conducătorul administrativ, bisericesc și în același timp și cel militar (în perioada revoluției din 1848) al Rimetei. Prima casă de piatră construită de el, similară construcțiilor familiei Bosla (nr. 295) a fost folosită ca exemplu cu ocazia reconstrucției localității în urma incendiului din 1870. Pietrele cioplite, placa comemorativă, târnațul lat, camerele boltite, accesoriile din fier forjat modelează condițiile de secol XIX ale traiului înstărit. În anii comunismului, împreună cu clădirea nr. 18, unde funcționa poșta locală, această casă a fost naționalizată, deteriorându-se din cauza folosinței comunitare neglijente. În urma schimbărilor din anul 1989, familia și-a recăpătat proprietatea pe cale judiciară și a restaurat cele două case într-un mod exemplar.

12. Clanța cu șarpe (nr. 12)
Cea mai frumoasă clanță a localității poate fi văzută pe ușa porții casei cu nr. 12. Clanța decorată, realizată din fier forjat, modelează o viețuitoare imaginară, aparținând mitologiei locale a minerilor din Rimetea și anume: șarpele-zmeu cu gura deschisă, dințată, având coada sucită și îndoită. Cu ocazia restaurării atente ale porții și zăvorului, s-a descoperit că moțul șarpelui, realizat din aramă, a fost amplasat ulterior structurii din fier forjat.

13. Cimitirul
Numele cimitirului, în folosință de la începutul secolului al XVIII-lea, și a hotarului, „Birgei” provine din numele german Berg. Pietrele funerare reflectă fidel dezvoltarea specifică a Rimetei, formele și ornamentele integrându-se în arta populară locală. Pe lângă inscripțiile decorative și ciopliturile ornate, simbolurile de profesie de pe plăci au și ele o valoare deosebită. În fața străinului, adevăratul aspect al necropolei din Rimetea, sistemul misterios al cavourilor formate în adâncul dealului Birgei, rămâne ascuns în stânci. Localnicii, buni cunoscători ai practicii mineritului, au exploatat posibilitățile oferite de sol și au săpat camere funerare boltite sub pământ, făcând posibilă așezarea mai multor sicrie unul lângă altul. Groapa săpată servea numai pentru a lăsa jos sicriul, camera funerară propriu zisă aflându-se la capătul mai îngust dinspre munte. Cu ocazia înmormântării, intrarea acesteia este închisă cu dulapi din lemn, iar groapa umplută cu pământ.

14. Casa Zsakó-Mikó (nr. 8)
Una dintre clădirile cele mai importante ale străzii Sfântu Gheorghe este cea de a doua casă a lui István Zsakó. Târnațul ornamentat, cu vederea spre curte, conferă clădirii, paralelă cu strada, caracterul unui conac. În secolul XX clădirea și-a schimbat proprietarii de mai multe ori, fațada dinspre stradă și acoperișul fiind transformate. În trecutul recent, datorită unui nou schimb de proprietari, casa a fost restaurată, recâștigându-și proporționarea inițială.

15. Vaiorul mic
Vaiorul Mic este situat în mijlocul izvoarelor abundente, unde Surducul de Sus se lărgește, fiind înconjurat de câteva case și construcții de tip rural, foarte frumoase și vechi. În casa nr. 195 la începutul anilor 90 a fost deschisă prima pensiune de turism rural din Rimetea, semnalând direcția de dezvoltare economică a satului. Turismul rural bazat pe patrimoniul cultural și natural al Rimetei a devenit ramura economică cu cea mai mare pondere, în sat funcționând astăzi peste 50 de pensiuni turistice.

16. Strada Minerilor
Loturile fostelor familii de mineri sunt situate în părțile mai înalte ale Rimetei. Strada de Sus pornește din colțul nord-vestic al Pieței Centrale, continuîndu-se în strada Minerilor care se înalță deasupra minelor. Axa străzilor Nădrag și Strada Nouă, paralelă cu piața Centrală, continuă loturile și denivelările Șirului de Sus ale Pieței. Precum arată și numele, strada Nouă este o parte mai nouă a localității, șirul estic al străzii fiind format prin împărțirea loturilor Șirului de Sus. Puținele case de iobagi din secolul al XVIII-lea sunt situate în această parte a așezării, ele constituind un ansamblu bine diferențiat, unic și specific Rimetei. Aceste case sunt tencuite și văruite numai până la nivelul ferestrelor, ale căror ancadramentele sunt vopsite în roșu, comemorând masacrul din 1703.

17. Casa de iobagi din 1749 (nr. 237)
Casa situată pe strada Nădragului este una din tezaurele ascunse ale Rimetei. Pe lotul, care era cândva în proprietatea a două familii, se află două case, cea din spate fiind mai valoroasă. Pe buiandrugul ușii putem citi o inscripție latină, care atestă data construcției, anul 1749. Clădirea este una dintre puținele case cu pereți din bârne, păstrate până astăzi, ale căror fațade erau lipite și văruite doar până la nivelul ferestrelor. Acoperișul casei este învelit cu șindrilă. Înaintea daunelor cauzate de incendiul din 1870, Piața Centrală a Rimetei era înconjurată de astfel de case. Încăperea centrală a casei este bucătăria (pitvorul), unde astăzi putem vedea un cuptor cu urechi strămutat din Colțești. În cele două camere, numite „case” de localnici, vizitatorul poate admira două șeminee reconstruite din cahle tradiționale, una nesmălțuită, cealaltă în stil săsesc cu decorații florale albastre și albe.

18. Casa de iobagi din 1668 (nr. 260)
Conform inscripției de pe buiandrugul ferestrei spre curte, casa cu nr. 260 din Rimetea a fost construită în anul 1668, astfel poate fi considerată cea mai veche casă țărănească din Bazinul Carpatic. Se împarte într-o cameră spre stradă și o bucătărie în spatele acesteia. Urmele descoperite pe pereții și pardoseala casei afirmă existența unui cuptor în bucătărie și a unui șemineu de teracotă în cameră. Aceste date stau la baza reconstrucției acestora. Pivnița boltită este situată sub bucătărie. Pe zidurile de bârne ale casei este sprijinit un planșeu de lemn, întărit cu o grindă principală, în care este înscris AD1735. Reabilitarea casei a fost posibilă în urma unei colaborări internaționale între 2002-2011.

19. Muzeul privat Ida Vígh (nr. 174)
În capătul străzii Pușcaș, al cărei nume ne amintește de foștii locuitori, armurierii, se află casa care păstrează cea mai bogată colecție privată a localității. Proprietara în vârstă, doamna Ida Vígh este nepoata ultimului cizmar care fabrica tradiționalele cizme roșii. În casa cu două spații putem vedea și azi mobilierul tradițional pictat al proprietarilor, broderiile, valorosul port popular din Rimetea, respectiv o sobă reconstruită din teracote smălțuite în verde. (În casa cu nr. 180 se păstrează colecția privată a doamnei Anna Gellei, cuprinzând exponate interesante.)

20. Piața Mică
Strada Strâmtorii, care întrerupe Șirul de Jos al Pieței Centrale chiar la mijloc, coborând spre Piatra Secuilor, trecând peste un pod, se sfârșește în Piața Mică. În această piață funcționau cândva forjele acționate de apă, iar mai târziu morile de apă. De aici pornește strada Cetății de Piatră de Jos și de Sus, unde se aflau casele agricultorilor și ale proprietarilor de forje. Această parte a localității, pe lângă casele de iobagi și cele eclectice cu caracter urban, conține numeroase clădiri cu aspect rural mai vechi sau mai recent.

21. Moara de apă (nr. 48-50)
Pe lângă casa mică, folosită ca atelier, casa morii, cuprinzând un mecanism în funcțiune din 1752 este o raritate. Locuința morarului, o cameră cu zid de piatră și cu ferestre cu tocuri dulgherești, respectiv partea conținând mecanismul de moară, au fost construite, fără îndoială, în secolul al XVIII-lea, șarpanta, învelitoarea de țigle și ușile sunt rezultatele reabilitării efectuate în primii ani ai secolului al XX-lea. Grinda de susținere a pietrei de moară, ornată cu blazonul familiei Thoroczkay și cu o inscripție latină este autentică, structura rotativă și roata morii au fost înlocuite cu ocazia reabilitării de la începutul secolului al XX-lea. Moara a fost construită pe locul unui furnal, fapt atestat de rămășițele de zgură și a țevilor de teracotă, folosite la topire. În casa morii se regăsesc și obiecte aparținând unei mici fierării.