Manual de specialitate pentru studenți și cursanți postuniversitari

Cursul postuniversitar al Programului de  formare și dezvoltare profesională continuă în domeniul reabilitării monumentelor istorice a fost completat în 2015 cu un Manual de specialitate pentru studenți și cursanți care vine în ajutorul cursanților, oferindu-le cunoștințe teoretice și practice din domenii variate de intervenție: cerințe de istoria artei și de structuri portante, funcționalitatea cetăților medievale, expertiza biologică, relevarea fotogrammetrică, arhitectura vernaculară, reevaluarea centrelor istorice, managementul patrimoniului construit. Autorii articolelor publicate în manual sunt specialiști cu experiență din țară și din străinătate, cadre didactice asociate cursului, care a fost înființat în octombrie 1998 la inițiativa Fundației Transilvania Trust din Cluj. Cursul postuniversitar a fost acreditat pe baza Ordinului MECT nr. 4223/22.07.1998, și ca program de formare și dezvoltare profesională continuă în domeniul reabilitarea monumentelor istorice conform legii educației nr. 1, aprobat în 2011, organizat în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai. Scopul programului este pregătirea specialiștilor cu studii superioare în domeniul reabilitării monumentelor istorice, iar atingerea acestuia este facilitată și de manualul recent apărut.
Manualul s-a publicat în cadrul proiectului Program de formare și dezvoltare profesională continuă în domeniul reabilitarea monumentelor istorice – Manual de specialitate realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca, sub egida și pentru susținerea candidaturii orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.


Director curs: Szabó Bálint
Asistenți program: Tarr Margit, Berki Tímea