ACTUALITĂŢI

Curs deschis despre eficientizarea energetică a clădirilor

21 noiembrie 2017




Comunicat


Fundația Transilvania Trust odată cu începerea noului an universitar a lansat seria Cursurilor Deschise care au venit în completarea Programului de formare și dezvoltare profesională continuă în domeniul reabilitării monumentelor istorice din cadrul Facultății de Istorie și Filozofie a Universității Babeș – Bolyai.
Cursurile Deschise se adresează atât cursanților postuniversitari, cât și publicului larg, proprietarilor de clădiri istorice, specialiștilor, studenților de la alte facultăți,– interesați de reabilitarea, (re)funcționalizarea și valorificarea monumentelor istorice. Seria cursurilor se termină vineri, 24 noiembrie 2017, cu o dezbatere.


Eficientizarea energetică a clădirilor este o necesitate în România, urmând nevoile contemporane de confort și directive ale Uniunii Europene. În multe cazuri, aceste demersuri sunt aplicate fără niciun discernământ și la clădirile istorice, fără a avea metodologia, normele tehnice și materialele corespunzătoare (este suficient să ne gândim la izolarea fațadelor cu polistiren și la consecințele acesteia), alături de lipsa capacității profesionale. Tematica propusă dezbate probleme legate de satisfacerea acestei nevoi de confort, fără a dăuna valorilor patrimoniale, impactul directivelor europene și eforturi locale pentru sporirea capacității de adaptare la schimbare.


Invitați: Andrei Ceclan, ing., Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Departamentul Electrotehnică; Dorin Beu, dr. ing., președintele Consiliului Român al Clădirilor Verzi; Eugen Pănescu, arhitect, Planwerk și Consiliul Arhitecților din Europa.


Data: 24 noiembrie 2017, ora 18:00
Locul: Impact Hub, str. Gării nr. 21



Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca

ETICHETE


Mărime text
Trimit prin e-mail
Imprimare

SHARE