Transylvania Trust

Curs Postuniversitar de Specializare în Protejarea și Reabilitarea Patrimoniului Construit

La iniţiativa Fundaţiei Transilvania Trust, începând din octombrie 1998, în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-N., se desfăşoară Cursul Postuniversitar de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, acreditat pe baza Ordinului MECT nr. 4223/22.07.1998. În momentul de față cursul funcționează conform Ordinului MEC nr.4216/08.05.2020, denumirea oficială fiind: Program de formare și dezvoltare profesională în protejarea și reabilitarea patrimoniului construit.

Scopul acestui curs este pregătirea specialiştilor cu studii superioare în domeniul protejării şi reabilitării monumentelor istorice.

Structură: Durata cursului de specializare este de doi ani – modular –, octombrie 2020 – iulie 2022, 6 conferinţe/semestru (+sesiunea de examene), grupate la sfârşit de săptămână (joi-vineri-sâmbătă) organizate din 2-2 săptămâni. Numărul total de ore este de 604, din care 480 ore teoretice şi 124 ore practice.

Cursurile se organizează în grupe paralele cu limbă de predare principală română şi maghiară, pentru arhitecţi, ingineri constructori, istorici de artă, arheologi şi alţi specialişti cu pregătire universitară, în aşa fel, încât pe lângă disciplinele comune, cu caracter general, cursanţii să beneficieze de discipline distincte, specifice pregătirii de bază a fiecăruia.

În vederea însuşirii limbilor de specialitate, 5% din cursuri sunt predate în limba engleză (de specialişti britanici, cu traducere simultană pentru cei care nu cunosc limba engleză), iar cursurile cu predare în limba maghiară sunt traduse în limba română.

Cursul are caracter practic pronunţat, cursanţii desfăşurând practică pe şantiere de reabilitare şi participând la excursii de studii.

Profesorii cursului sunt specialişti de renume internaţional din România, Ungaria, Germania, profesori universitari, teoreticieni, precum şi specialişti implicaţi în proiectarea şi executarea lucrărilor de reabilitare, respectiv inspectori de la oficiile de protecţie a patrimoniului.

Absolvenţii cursului – după susţinerea tezei (lucrării) de absolvire – vor primi certificat de atestare în reabilitarea monumentelor istorice – recunoscut de Ministerul Educaţiei şi Cercetării și în conformitate cu Legea privind protejarea monumentelor istorice 422/2001.

Taxa de şcolarizare se estimează la: 3200 RON/an (în patru tranșe).

Pentru cei care vor returna fişa de pre-înscriere până în data de 1 septembrie 2020 vom trimite şi datele exacte referitoare la înscriere, până în data de 15 septembrie 2020.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactaţi responsabilul programului postuniversitar: Berki Timea

E-mail: postgraduate@transylvaniatrust.ro; Tel: 0264 439858; Mobil: 0745 585566.

 

Hegedüs Csilla

preşedinte

Fundaţia Transilvania Trust

Fișă preînscriere – 2020